Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

 botezul domnului w

Ev. Matei 3, 13-17

În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuiță să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el:

Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:
14.600 euro

Programul slujbelor

2 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Spovedanie, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00
4 V Sfântul Maslu ora 18:00
6 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
8 M (†) Nașterea Maicii Domnului - Paraclisul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie ora 08:30
9 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Spovedanie, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00
11 V Sfântul Maslu ora 18:00
13 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
14 L (†) Înălțărea Sfintei Cruci (Post) - Acatistul Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie ora 08:30, Spovedanie
16 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Spovedanie, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00
18 V Sfântul Maslu ora 18:00
19 S Școală Parohială ora 10:30
20 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
23 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Spovedanie, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00
25 V Sfântul Maslu ora 18:00
26 S Sfânta Liturghie ora 09:00, Spovedanie, Neuburg
27 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
30 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Spovedanie, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00