Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

  • Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan 3, 5)
  • Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. (Simbolul Credinței, art. 10)

IMPORTANȚA BOTEZULUI
 - Cuvântul botez provine din verbul baptizein care înseamnă a afunda, a scufunda (în limba greacă veche).
 - Botezul se face în numele Sfintei Treimi. După Învierea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit Apostolilor: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin (Matei 28, 19-20).

Semnificația Botezului.
 - Prin Botez participăm la moartea și Învierea lui Hristos: Oare nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai Învierii Lui (Romani 6, 3-5). Botezul ne face mlădiță a lui Hristos Celui Înviat. Seva lui Hristos Cel Înviat (adică Duhul Sfânt Care odihnește asupra Lui) trece în noi și ne hrănește cu viața lui Dumnezeu.

RÂNDUIELI BISERICEȘTI CU PRIVIRE LA NAȘTEREA PRUNCULUI
 - Ziua întâi de la nașterea pruncului: sfințirea apei (spre gustare sau spre stropire).
 - Ziua a opta de la nașterea pruncului: rugăciuni pentru femeia lăuză și rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele.
 - Ziua a patruzecea de la nașterea pruncului: rugăciuni (la biserică) pentru femeia care a născut și îmbisericirea copilului (dacă a fost botezat).

DE REȚINUT! Dacă pruncul trage să moară și nu se află în preajmă un preot, pentru a nu muri nebotezat, un bărbat creștin-ortodox sau o femeie creștin-ortodoxă, luând apă, îl va boteza, zicând: Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al Sfântului Duh. Amin. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Dacă va trăi după acest Botez, copilul trebuie să fie adus la preot pentru restul rânduielilor din slujba Botezului și pentru ungerea cu Sfântul Mir.

RÂNDUIALA DINAINTEA SFÂNTULUI BOTEZ. SEMNIFICAȚIE
Rânduieli pregătitoare pentru Botez
Desfacerea feșei (la prunci)/dezbrăcarea candidatului până la cămașă și descălțarea lui (la adulţi):
 - dezbrăcarea de omul cel vechi pentru a deveni un om nou.
Suflarea de trei ori peste fața pruncului:
 - este zidit/născut a doua oară, spre viața cea nouă, fără de păcat, în iubirea Preasfintei Treimi.

Rugăciune de primire în rândul catehumenilor (celor care se pregătesc pentru Botez).


Exorcismele
 - 4 rugăciuni de alungare a duhurilor necurate – două spre apus, două spre răsărit:
 - omul vechi, rob al păcatului, devine un om nou, liber.

Lepădările
Lepădările de satana și de toate lucrurile lui și de toți slujitorii lui:
 - act liber de respingere a diavolului, reprezentat simbolic de suflarea și scuiparea spre apus.

Mărturisirea de credință
 - Întoarcerea celui ce se va boteza spre răsărit, spre lumină, exclamând: Mă unesc cu Hristos, cred Lui ca unui Împărat și Dumnezeu.
unirea cu Hristos, Cel Răstignit și Înviat, Domnul Slavei.
 - Rostirea Crezului.

SLUJBA SFÂNTULUI BOTEZ. SEMNIFICAȚIE

Binecuvântarea mare
Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Ectenia mare
Cu pace Domnului să ne rugăm... Pentru ca să se facă el (pruncul) împreună sădit și părtaș morții și învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, Domnului să ne rugăm...

Sfințirea apei
Cristelnița semnifică:
      - Iordanul;
      - mormântul în care a fost îngropat și din care a înviat Mântuitorul.

Rugăciunea de sfințire a apei – caracter de laudă și de mulțumire, apoi de aducere-aminte (anamneză) de creația lumii și de reînnoirea creației prin Botezul Mântuitorului; urmează invocarea Duhului Sfânt prin care preotul cere lui Dumnezeu să realizeze această reînnoire a creației: Tu Însuți dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino și acum cu pogorârea Sfântului Tău Duh și sfințește apa aceasta.
 - apa Botezului devine locul în care cel ce se botează se va uni cu Hristos Cel Răstignit, Îngropat și Înviat.

Binecuvântarea untdelemnului
Rugăciunea de binecuvântare a untdelemnului.
Untdelemnul binecuvântat reprezintă:
 - semnul milostivirii divine – ramura de măslin adusă de porumbel la corabia lui Noe era semnul izbăvirii de potop și al împăcării;
 - chemare la lupta împotriva celui rău – în antichitate, înainte de a intra în arenă, luptătorii erau unși cu untdelemn;
 - aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare.


ÎNTREITA AFUNDARE
Afundarea de trei ori (în numele Sfintei Treimi) în apa din cristelniță: Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al Sfântului Duh. Amin. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
 - se împlinește taina comuniunii: cel botezat se altoiește în Hristos, devine mlădiță a Celui Înviat, fiu al lui Dumnezeu prin har.
Hainele albe:
 - veșmântul nestricăcios al harului dumnezeiesc.
Crucea baptismală:
 - asumarea „jugului celui bun” al lui Hristos, a ostenelilor pentru desăvârșire.
Lumânarea:
 - lumina Învierii, semnul bucuriei, dar și lumina faptelor bune.

TAINA MIRUNGERII
Rugăciune și ungerea cu Sfântul Mir: Pecetea darului Sfântului Duh.
 - primirea darurilor Duhului Sfânt, revărsate asupra Apostolilor în ziua Cincizecimii.


Alte momente ale Botezului
Înconjurarea mesei și cântarea Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat:
 - bucuria Bisericii pentru nașterea din apă și din Duh a unui nou credincios al lui Hristos și membru al ei.
Citirea pericopelor (pasajelor) din Apostol și din Sfânta Evanghelie (Romani 6, 3-11 și Matei 28, 16-20):
 - pentru înțelegerea lui Hristos, e nevoie și astăzi, cum a fost la început, de predica Apostolilor.
Ritualul spălării pruncului: stropirea cu fașa udă și ștergerea locurilor în care a fost uns cu Sfântul Mir.
Tunderea pruncului botezat:
 - părul tăiat al copilului – pârgă sau ofrandă a trupului omenesc, adusă lui Hristos.


TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII (împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului)
 - unirea deplină cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei și al vieții veșnice.

SFATURI PRACTICE
 - Botezul se administrează numai persoanelor vii.
 - Părinții vor alege copiilor un singur nume creștin, din calendarul ortodox, pentru că pruncul este o persoană unică. Sfântul al cărui nume îl poartă pruncul este un ocrotitor și un model de urmat.
 - Locul Botezului: în biserică, nu în case sau în alte locuri; doar în cazuri excepționale Botezul se săvârșește în altă parte.
 - E nevoie de un naș creștin-ortodox (părinte spiritual al finului); termenul naș se traduce prin cel care ia asupra, care își asumă, cel care se pune chezaș, garant.
 - Se recomandă ca nașul să se spovedească înainte de săvârșirea Tainei Botezului pruncului.
Nașul trebuie să cunoască pe dinafară Crezul! În ziua Botezului, nașul va aduce la biserică:
      - copie după certificatul de naștere al copilului;
      - un prosop și o fașă;
      - o pânză albă pentru primirea copilului după Botez;
      - o lumânare (preferabil de ceară curată);
      - dacă dorește, o sticluță cu untdelemn (este bine să fie de măsline).

Cu acest untdelemn preotul face ungerea prebaptismală (dinainte de afundarea pruncului în cristelniță). Untdelemnul care se sfințește la Botez este diferit de Sfântul și Marele Mir. Untdelemnul rămas va fi folosit la candelele din biserică.
 - Cristelnița – obiect liturgic – poate fi împodobită cu flori, dar nu cu ursuleți, păpuși, fluturi etc.; nu se aruncă în ea bani sau petale de flori, acestea fiind practici păgâne.
 - Este permisă botezarea mai multor prunci (băieți și fete) în aceeași apă și în cadrul aceleiași slujbe.
 - Părul tăiat al copilului se pune în cristelniță. Tunderea aceasta nu are nicio legătură cu obiceiul „tăierii moțului”, o reminiscență, se pare, din religiile păgâne.
 - Este important ca toți participanții la Taina Sfântului Botez să cunoască rânduiala și semnificația slujbei; de asemenea, trebuie să aibă o ținută vestimentară decentă și să manifeste bună-cuviință în biserică, pentru a nu tulbura atmosfera de rugăciune.
 - După Botez, copilul va fi adus de părinți/nași la Sfânta Împărtășanie cât mai des.

CREZUL SAU SIMBOLUL CREDINȚEI
1. „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
2. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
3. Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.
4. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat.
5. Și a înviat a treia zi după Scripturi.
6. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
7. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.
8. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
9. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
10. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
11. Aștept învierea morților.
12. Și viața veacului ce va să fie. Amin.”


A-ŢI ASUMA BOTEZUL PROPRIU
În fiecare zi a vieții trebuie să trăiești Botezul tău, pentru a te arăta în mod real creştin. Pentru aceea, este nevoie ca să repetăm zilnic – prin gândurile, cuvintele şi faptele noastre – ceea ce naşul a spus în locul nostru: Mă lepăd de satana... Mă unesc cu Hristos.

 

Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române

 

Programul slujbelor

3 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
6 M Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00; Spovedanie
9 S Școală parohială ora 10:00; Concert de colinde ora 15:00
10 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
17 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
20 M Acatistul Sfântului Calinic 18:30; Spovedanie
22 V Sfântul Maslu, Spovedanie ora 18:30
24 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
25 L †) Nașterea Domnului Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
27 M Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 09:30; Neuburg; Spovedanie
31 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

1.900 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii